Preluați controlul

Aveți posibilitatea să vă gestionați setările de confidențialitate.

Folosim datele pentru ca serviciile noastre să fie cât se poate de utile, însă dvs. decideți ce tipuri de date ne permiteți să culegem și să folosim. Am creat Contul meu pentru a vă oferi acces rapid la instrumente ușor de folosit, care vă ajută să vă gestionați confidențialitatea și securitatea. Dvs. decideți cum pot contribui datele la îmbunătățirea serviciilor Google de care beneficiați, examinând următoarele setări.

Accesați Contul meu

Gestionați setările de confidențialitate folosind Verificarea setărilor de confidențialitate

În doar câteva minute, puteți să stabiliți ce fel de date poate să culeagă Google, să vă actualizați preferințele privind informațiile cu caracter personal la care permiteți accesul prietenilor sau al publicului și privind tipurile de anunțuri pe care doriți să vi le afișeze Google. Puteți să modificați aceste setări ori de câte ori doriți.

Verificați setările de confidențialitate

Securizați-vă contul cu ajutorul Verificării de securitate

Ca primă măsură pentru protejarea Contului Google, faceți Verificarea de securitate. A fost creată ca să vă asigurați că informațiile de recuperare sunt actualizate și că site-urile, aplicațiile și dispozitivele conectate la cont sunt cele folosite în prezent și considerate de încredere. Dacă ceva pare suspect, puteți schimba imediat setările sau parola. Verificarea de securitate durează numai câteva minute și o puteți face ori de câte ori doriți.

Faceți o Verificare a securității

Decideți ce date sunt asociate contului dvs.

De la opțiuni de navetă mai bune în Google Maps și până la rezultate mai rapide în Căutarea Google, datele pe care le salvăm în contul dvs. pot face serviciile Google și mai utile pentru dvs. Folosind Opțiunile privind activitatea, puteți să stabiliți ce date sunt asociate contului dvs. și puteți să întrerupeți culegerea anumitor tipuri de date, cum ar fi căutările și activitatea dvs. de navigare, locurile în care mergeți și informațiile de pe dispozitivele dvs.

Accesați Opțiunile privind activitatea

Gestionați anunțurile în funcție de preferințele dvs.

Din Setările pentru anunțuri puteți să stabiliți ce anunțuri vi se afișează, în funcție de subiectele care vă interesează. De exemplu, dacă folosiți setările pentru Personalizarea anunțurilor ca să indicați pentru Google că vă place muzica pop, când vă conectați pe YouTube se pot afișa anunțuri pentru lansări viitoare și spectacole din apropierea dvs.

Dacă v-ați conectat și dezactivați Personalizarea anunțurilor, nu vi se vor mai afișa anunțuri asociate intereselor dvs. în serviciile Google, nici pe site-uri și în aplicații partenere Google. Dacă v-ați deconectat și dezactivați Personalizarea anunțurilor, setarea se va aplica numai pentru serviciile Google în care se afișează anunțuri.

Accesați Setările pentru anunțuri

În Activitatea mea puteți vedea ce date aveți în cont

Activitatea mea este locația centrală în care puteți să găsiți lucrurile pe care le-ați căutat, le-ați văzut și le-ați vizionat în serviciile Google. Pentru a vă reaminti mai ușor activitatea online anterioară, vă oferim instrumentele necesare pentru a căuta după subiect, dată și produs. Puteți să ștergeți definitiv anumite activități sau chiar subiecte întregi care nu doriți să fie asociate contului dvs.

Accesați Activitatea mea

Examinați informațiile de bază despre cont

Stabiliți la ce informații cu caracter personal permiteți accesul serviciilor Google, cum ar fi numele, adresa dvs. de e-mail și numărul de telefon.

Examinați informațiile dvs. cu caracter personal

Cu Descărcați datele puteți să vă duceți conținutul oriunde

Fotografiile. E-mailurile. Agenda. Chiar și marcajele. Dvs. dețineți controlul asupra conținutului din Contul Google. Am creat opțiunea Descărcați datele ca să puteți să copiați, să faceți backup sau chiar să mutați datele în alt serviciu.

Accesați funcția Descărcați datele